În cazul în care se dorește un shooting cu copii mici, este bine de știut că aceștia trebuie să aibă ținute care să li se potrivească în totalitate. Acestea trebuie să fie confortabile, să aibă un aspect interesant și să fie potrivite vârstei celor mici. Părinții trebuie să ia în calcul toate aceste aspecte, mai ales dacă doresc o ședința foto reușită, iar cei mici să fie surprinși în cele mai drăguțe ipostaze.
Totuși, este bine de știut faptul că există anumite tipuri de ținute, care li se potrivesc tuturor copiilor, indiferent de vârstă, iar acestea sunt ideale pentru ședințe foto copii. De cele mai multe ori sunt abordate ținute precum cele:
Classy
Când vine vorba de ședințele foto din timpul evenimentelor importante care au loc în viață unui copil, este important de știut faptul că ținutele classy sunt extrem de potrivite pentru acestea. De cele mai multe ori, în cazul unor astfel de ședințe se optează pentru ținute care includ rochițe de dimensiuni impresionante, colorate în diferite nuanțe de roz, precum și fustițe drăguțe. În cazul baieteilor, mamele optează pentru costume pentru copii, de diferite culori și croiuri interesante.
Aceste tipuri de ținute sunt ideale în cazul shootingurilor cu copii, deoarece fotograful va putea surprinde culorile plăcute, datorate luminilor utilizate într-un studio. Mai mult de atât, copiii se vor simți bine în hăinuțele pe care le poartă, iar acest lucru se va resimți în cadrul ședinței, deoarece vor putea transmite sentimentele lor puternice de bucurie. În acest mod, fotografiile finale vor arată impecabil.
Casual
În cadrul ședințelor din timpul anului, inclusiv atunci când vine vorba de cei mici, ținutele casual sunt cele mai recomandate, datorită faptului că cei mici se vor putea mișcă după bunul plac. Printre ținutele casual care sunt extrem de utilizate se numără cele care utilizează piese clasice pentru copii, anume tricouri, fustițe, rochițe, pantaloni de diferite nuanțe și dimensiuni. Aceste piese sunt potrivite pentru copiii de toate vârstele.
Totodată, astfel de ținute sunt recomandate mai ales în cadrul sedințelor foto, deoarece copii vor avea mai multă libertate, fapt pentru care fotograful va putea surprinde naturalețea mișcărilor celor mici. Mai mult de atât, cu ajutorul backgroundurilor interesante, dar și a luminilor utilizate în studiourile foto profesionale, fotografii vor reuși să scoată în evidență emoțiile celor mici. De altfel, cadrele vor părea întotdeauna naturale, dar și interesante, punându-i în evidență pe cei mici.
Ținutele sport
În cazul copiilor care adoră să practice anumite sporturi, ședințele foto cu cei mici care poartă echipament sportiv sunt cele mai populare în rândul părinților, datorită faptului că în cazul acestora copii se vor putea simți bine. Printre cele mai populare ținute se numără echipamentul de fotbal, handbal sau chiar cel de gimnastică.
Dacă se optează pentru o astfel de ținută, se pot obține poze interesante, datorită faptului că cei mici vor fi cu adevărat bucuroși, iar acest lucru va fi vizibil în cazul rezultatelor finale. Mai mult de atât emoțiile vor fi transmise mult mai ușor.
Vezi portofoliul ședințe foto bebeluși sau video din timpul ședințelor foto. Programează o ședință foto.